Luni la ora 11:30 se intruneste Comitetul de Urgenta pentru gestionarea gripei AH1N1 in conditiile in care in tara noastra apar tot mai multe cazuri de imbolnaviri cu gripa porcina (gripa noua / AH1N1).
Tot astazi, ar trebui sa aflam daca Ministerul Sanatatii va primi cele un milion de doze de vaccin impotriva noului virus gripal.
Cele mai recente cazuri de gripa noua au fost anuntate duminica la Sinaia si Pitesti.
La Sinaia este cel mai mare focar de gripa noua de pana acum din Romania. S-au imbolnavit 40 de turisti straini aflati la cursuri la Sinaia. EI au fost cazati la Hotel Sinaia in ultima saptamana. Hotelul a fost inchis, duminica seara, pentru 48 de ore pentru dezinfectie. La fel s-a intamplat si cu un casino, cu o sala de sport si cu un pub unde au intrat studentii straini aflati la cursuri la Sinaia.
La Pitesti, un adolescent de 15 ani a fost diagnosticat cu gripa AH1N1, dupa ce s-a intors dintr-o excursie din Israel. Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel a declarat ca este vorba despre o pandemie de gripa AH1N1 si in tara noastra si ca exista riscul de contaminare a populatiei. El a avertizat ca mastile nu ofera protectie totala.
Sursa: Comunicat de presa – Ministerul Sanatatii – 02.11.2009



