Impactul panicii de provenienţă mediatică a fost destructiv pentru economia mexicană. Turismul mexican, unul dintre principalele surse de venit a scăzut cu 80 %. De asemenea turismul spre Statele Unite a scăzut cu peste 50 % şi spre Canada, cu peste 40 %. Şi turismul european a avut de suferit dar o apreciere cantitativă este dificilă datorită suprapunerii peste criza economică.
Oficialităţile egiptene au folosit ocazia pentru a se lepăda de porci – principala sursă de carne a minorităţii creştine-copte eradicând total populaţia porcină a copţilor, circa 250 000 de capete, fără a plăti despăgubiri.
Conform unor surse, unii părinţi din Marea Britanie au organizat aşa-numite „petreceri de gripă porcină”, unde îşi duceau copiii în apropierea persoanelor afectate de gripa porcină în speranţa că copiii vor fi infectaţi de gripă înainte ca virusul să sufere o mutaţie într-unul mai periculos, acţiune considerată foarte riscantă de autorităţile sanitare britanice.
Deoarece principalul vector de răspândire a bolii este avionul, aeroporturile din lume au fost dotate cu puncte/cabinete medicale de detectare a gripei, bazate pe declaraţia voluntară a pasagerului asupra unei presupuse simptomatologii. Criterii mai obiective, pe bază de tehnologia camerelor infra-roşii (engleză IR-Infrared Cameras Technology) au fost introduse în aeroporturile isaeliene. Este vorba de o cameră video (concepută de OPGAL Optronic Ind. din Karmiel, Israel), sensibilă la razele de căldură (infra-roşii) şi care alertează la trecerea pasagerilor cu temperatura feţei de peste 340C – temperatura normală a feţei omului sănătos – indicând în direct pe pasagerii febrili.
Teoria conspiraţiei
Producţia cantitativă a vaccinului anti-viral de tip A(H1N1) – specific sau în „coctail” cu alte vaccinuri antivirale de mare răspândire – este asigurată de concerne globale de producători de medicamente. Spaima unanimă a populaţiei, bine întreţinută mediatic (”Swine flu crisis – H1N1 virus out of control”. “Cherie Blair, wife of ex-PM Tony Blair ‘has swine flu’”. “Experts fear – WHO warning: Killer virus can’t be stopped!”, etc.) a obligat guvernele din mai toată lumea, care, mai devreme şi care, mai târziu, să se supraliciteze la cumpărarea de sute de milioane de doze de vaccin, încă înainte de terminarea testelor de siguranţă şi de primirea aprobărilor instituţiilor de control.
Dr. Wolfgang Wodarg, specialist în boli pulmonare, igienă şi sănătate publică şi conducătorul Comisiei de Sănătate a Parlamentului German si a Uniunii Europene a declarat că vaccinul preparat şi testat de concernul Novartis în Germania „este inoculat cu un ac foarte fierbinte” (engleză “with a very hot needle”). Mediul de cultură al virusului vaccinal conţune celule animale canceroase care, în afară de riscurile şocurilor anafilactice (alergice) ar putea provoca şi focare metastatice (canceroase)[18].
Dr. Johannes Löwer, preşedintele Institutului Paul Ehrlich semnalizează şi el că respectivul vaccin anti-gripal poate fi mai periculos decât gripa.
După dr. Wodarg, panica populaţiei de o pandemie gripală este o „orchestraţie mediatică”, „o afacere excelentă pentru industria farmaceutică” (engleză people’s fear of the pandemic as an “orchestration”: “It is great business for the pharmaceutical industry”) (în Neuen Presse).
[modifică] Goana după vaccin
Presiunea panicardă mediatică şi-a spus cuvântul şi goana după asigurarea opţiilor de procurare a unui vaccin a început[19]. Specialiştii au fost acţionaţi să se intereseze pe lângă marii producători în privinţa stadiului de experienţe pe viu/aprobarea dării în folosinţă, termenului de livrare a cantităţilor necesare, caltăţii/proprietăţilor vaccinului.
Iată o listă a şanselor globale de achiziţionare de vaccin, valabilă la 14 august 2009.
1. Sanofi Pasteur, Lyon, Franţa
Situaţia actuală: A început experimentarea pe viu în Statele Unite pe 2 000 de voluntari.
Aprobarea este prevăzută pentru octombrie.
Statele care au achizitionat vaccinul (declarat de societate): diferite, printre care Franţa şi Statele Unite.
2. Baxter, Statele Unite – Illinois
Situaţia actuală: A început experimentarea pe viu pe 5 000 de voluntari din ţări diferite.
Aprobarea este prevăzută pentru octombrie.
Statele care au achizitionat vaccinul: diferite, printre care Britania, Irlanda (7.5 milioane de porţii), Noua Zeelandă.
3. Glaxo Smith Kline, Brentford, Middlesex, Anglia.
Situaţia actuală: A început experimentarea pe viu.
GSK se obligă să iasă pe piaţă în septembrie (!)
Peste 50 de state au achizitionat 291 milioane de porţii de vaccin. Statele Unite au cumpărat în valoare de 250 milioane $.
4. CSL Biotherapies, Melbourne, Australia.
Situaţia actuală: A început experimentarea pe viu încă din luna iulie şi a obţinut rezultate pe grupe mici.
Aprobarea este prevăzută pentru octombrie.
Statele care au achizitionat vaccinul: Societatea a refuzat să comunice.
5. Novartis, Basel, Elveţia.
Situaţia actuală: A început experimentarea pe viu.
Aprobarea este prevăzută pentru octombrie.
Statele care au achizitionat vaccinul: 35 de state: Statele Unite (979 milioane $), Franţa, Elveţia, Britania, Germania, Canada, Australia şi Olanda.
6. Vaxine, Adelaide, Australia
Situaţia actuală: A început experimentarea pe viu (a obţinut rezultate pe grupe mici) în iulie.
Aprobarea este prevăzută pentru octombrie.
Statele care au achizitionat vaccinul: Societatea a refuzat să comunice.
7. Altele:
India: Trei societăţi indiene vor începe experienţele pe viu la începutul anului 2010.
Israel: Societatea de cercetări biologice Bionevacs, Nes Ţiona, Israel pregăteşte un vaccin unic, valabil pe viaţă, pentru toate formele de gripă, experienţele clinice vor începe peste 2-3 ani.
În România
Pe baza morbidităţii (indexul de îmbolnăvire a populaţiei) posibile spre finele anului 2009 Ministerul Sănătăţii din România prevede o mortalitate de circa 2200 – 2400 de cetăţeni, majoritatea sub vârsta de 40 de ani, respectiv, cam un decedat la 10 000 de cetăţeni (prevederile mai sumbre multiplică acest număr cu 10). Această mortalitate va fi egală sau inferioară celei provocate de gripele din ultima decadă.
Declaraţia Ministerului Sănătăţii din 12.08.2009:
Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Cantacuzino a primit de la institutul de profil din Marea Britanie două variante ale virusului gripal implicat în actuala pandemie şi, în momentul de faţă, se găseşte în etapa studiilor preclinice, urmând ca, în perioada următoare, să desfăşoare activităţile specifice studiilor clinice şi, bineînţeles, controlul de calitate al acestui vaccin. Există în acest sens proceduri standard. Autorizarea punerii pe piaţă se va face conform procedurilor aprobate de EMEA. Până la sfârşitul anului, Institutul Cantacuzino va produce o cantitate de 5 milioane de doze, pentru care Guvernul a alocat o sumă consistentă, de peste 21 de milioane lei. Campania de vaccinare a populaţiei se va desfăşura concomitent cu finalizarea producţiei de vaccin şi în conformitate cu recomandările OMS şi ale Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile – acoperirea unui procent de 20% din populaţie. Vor fi ierarhizate persoanele care urmeaza să fie vaccinate, în funcţie de riscul de a contracta boala, de a face complicatii şi de a transmite boala mai departe – de ex. persoanele din serviciile medicale şi din alte servicii publice vor fi primele vizate, conform protocoalelor. Sursa: Conf. dr. Alexandru Rafila, comunicator – Comunicat de presa al Ministerului Sănătăţii – 12.08.2009
Rezultatele testării vacinului pe voluntari în Anglia (Novartis) şi Australia au demonstrat că o singură doză de vaccin este suficientă pentru obţinerea unei imunităţi eficiente şi durabile. O.M.S. consideră că şi alte vaccinuri vor da rezultate asemănătoare.
Sursa: Wikipedia – 3.11.2009



